miercuri, 26 aprilie 2017

Parte de parc (MfC6)

Vedere din București. Banca din parcul Facultății de Jurnalism, pe care o fotografiez de vreo patru ani de fiecare dată când am vreun seminar acolo. Foto: Calin Hera
Chiar dacă luna aprilie foarte capricioasă este (pare-se), tot se nimerește câte o zi numai bună pentru o plimbare prin PARCUL PREFERAT. Sau chiar două-trei. Căci aceasta a fost Provocarea pentru astăzi.



Mă aștept, dragi prieteni MfC să vedem azi o mulțime de fotografii minunate cu imagini din parcuri care ne plac. Eu am ales trei: Parcul IOR, „Parcul” din curtea restaurantului Cina, cu priveliște spre Ateneul Român, respectiv Parcul din curtea Facultății de Jurnalism.

Așadar, tabelul MfC ne așteaptă cu nesaț.



Și nu uitați: avem și o pagină de Facebook, treceți și pe acolo!

De știut. Miercurea fără cuvinte este un fenomen inițiat în România de Carmen și continuat de mine, alături de frumoșii prieteni ai acestei adevărate sărbători a blogosferei.


NOTĂ. Mâine voi posta Calendarul Provocărilor lunii mai.

28 de comentarii:

  1. In cautare de parcuri am fost si eu cu Dodo :P.
    Abia astept sa aflu care sunt urmatoarele teme :).
    Banca aceasta are cu siguranta "multe de povestit"
    Happy WW!! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O banca cu poveste ... :))
    Zi frumoasa îti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa. Trebuie povestită, sunt tot mai convins de acest lucru.

      Ștergere
    2. Pe site-ul celalalt cred ca am ajuns in spam ....:)

      Ștergere
    3. Da. De două ori. Am un anti-spam frenetic. Am rezolvat. Sper să nu se mai întâmple.

      Ștergere
  3. Neața, sunt de acord cu Ella - e o bancă de poveste, o bancă povestitoare chiar :)

    RăspundețiȘtergere
  4. O poveste lungă, de cel puțin patru ani... În tot timpul ăsta nu s-a găsit nimeni să înlocuiască scândura aia ruptă. Vai de noi!

    Happy WW, Călin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a rupt recent. Peste patru ani, cred că nu va mai fi nici banca. Dar locul va rămâne.

      Ștergere
  5. Mie îmi place că suntem un popor tare cu bun simț. Cum ni se face ceva nou, imediat ne găsim să stricăm. Azi se pune o bancă nou, mâine se găsește cineva să o scrijelească, să-și declare dragostea și mai șiu eu ce alte baliverne. Dar dacă se rupe ceva, se face o groapă în asfalt, doame ferește dacă se sesizează cineva. Cred că ar fi tare o temă "gropi în asfalt" pe viitor. E doar o propunere, desigur. Zi senină!

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate cineva o repară în viitorul apropiat!
    O zi minunată îți doresc,Călin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer să fiu, mi-ar plăcea. Chiar mi-ar plăcea să pot fotografia banca reparată. Poate chiar m-aș așeza pe ea, după patru ani de iubire platonică.

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. Și eu, Ileana.
      P.S. Mă tot gândesc la cea mai bună/eficientă abordare. Revin cu răspuns la mail.

      Ștergere
  8. O banca cu insemnele civilizatiei moderne... Happy WW! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Poate vei mai ajunge prin acel loc si o vei fotografia reparata! Astfel vom avea povestea bancutei cu happy end!
    Happy WW, Calin!

    RăspundețiȘtergere
  10. Spune multe despre gradul nostru de civilizaţie. Şi o face tot fără cuvinte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă trebuie să fim așa aspri. Până la urmă, e o performanță că a rezista atâția ani. Să privim jumătatea plină a paharului.

      Ștergere
  11. Faină poză. Banca preferată a cuiva, din parcul preferat de mulți oameni. Locuri dragi, unde ne regăsim pacea, energia, bucuria!
    O temă foarte faină, căci iubesc parcurile!
    Numai bine și o seară frumoasă, dragă Călin! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut tema. Revin mâine cu cele pentru luna mai. Una dintre ele este inspirată dintr-un comentariu de mai sus :)

      Ștergere